Întrunire cu Prim-ministrul Republicii Moldova, dl Pavel Filip

Pe data de 24 mai a.c., Asociația Businessului European, Camera Americană de Comerț și Asociația Investitorilor Străini au organizat pentru membrii asociați, un mic dejun de afaceri cu Prim-ministrul Republicii Moldova, dl Pavel Filip. Acest eveniment și-a propus să reunească reprezentanții mediului de afaceri și pe cei ai Guvernului, pentru a se angaja într-un dialog deschis pe marginea agendei de reforme planificate de Guvern, dar și pentru a împărtăși problemele și constrângerile cu care se confruntă actualmente antreprenorii în Moldova.

Prim-ministrul a afirmat că, Guvernul este conștient de provocările care afectează dezvoltarea afacerilor în Moldova și a dat asigurări privind determinarea Executivului de a accelera reformele, în special în domeniile care vizează actele permisive, controalele de stat și instituțiile de control, astfel încât povara administrativă asupra întreprinzătorilor să fie redusă. Reprezentanții comunității de afaceri, la rândul lor, au precizat nevoia de a întreprinde măsuri concrete de implementare a reformelor întârziate, mai ales în sectorul bancar și sectorul justiției, precum și de asigurare a unei aplicări mai bune a actualului și noului cadru normativ.