BCR Chișinău oferă suport clienților săi prin serviciul InfoCont - un serviciu gratuit care contribuie la eficientizarea proceselor din cadrul oricărei Companii prin acces la extrase de cont în format electronic autentificate cu semnătura digitală a Băncii.
Deplasarea la Bancă și administrarea documentației pe suport hârtie sunt activități consumatoare de timp și resurse financiare pe care managerii pot să le utilizeze în activitatea de bază a Companiei pe care o gestionează. Prin urmare, utilizarea noului serviciu vine să faciliteze desfășurarea activității Companiilor printr-o serie de avantaje:
- Comoditate în accesarea serviciului oricând și oriunde;
- Informare rapidă privind soldul conturilor și operațiunile efectuate;
- Siguranță în accesarea informațiilor confidențiale;
- Vizualizarea on-line a soldurilor conturilor curente și de card;
- Acces la extrase în format electronic, cu semnătura digitală a Băncii;
- Suport din partea specialiștilor Băncii pentru utilizarea sistemului.
Ținem să menționăm că opțiunea este valabilă și pentru persoanele fizice atât pentru clientii existenți ai Băncii care beneficiază de produsele și servicii oferite de BCR Chișinău, cât și pentru clienții noi.
Reamintim că Banca Comercială Română Chişinău S.A. este parte a grupului Erste, unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din Europa Centrală şi de Est, cu peste 49.500 de angajaţi care deservesc peste 17 milioane de clienţi în cadrul a 3.100 de filiale din 7 ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia).