Compania Tridenal SRL din Criuleni a fost conectată la primul sistem de irigare reconstruit din fondurile Programului Compact al Guvernului SUA. Creditul în valoare de 2 mln lei acordat companiei de către BC “Moldova Agroindbank” SA în cadrul Programelor Compact şi IFAD i-a permis întreprinderii să procure şi să instaleze utilajul necesar pentru bazin, să se conecteze la sistem, fiind realizat planul de afaceri asupra căruia proprietarul companiei a muncit 5 ani. Sistemul modern de irigare, cu gestionare computerizată, îi va permite creşterea unei livezi performante de cireşi şi caişi şi obţinerea unei producţii de calitate, capabile să facă faţă concurenţei pe pieţele europene.
La inaugurarea noului sistem de irigare au participat Prim-ministrul Iurie Leancă și Ambasadorul SUA William MOSER, însoțiți de reprezentanții Fondului Provocările Mileniului Moldova, Corporației Provocările Mileniului, membri ai Guvernului, producători agricoli, reprezentanţi ai BC “Moldova Agroindbank” SA.
“Este un eveniment important nu doar pentru agricultorii din raionul Criuleni, dar și pentru întreaga țară. Este primul sistem reabilitat de după independență”, a declarat directorul executiv al Fondului Provocările Mileniului Moldova, Valentina BADRAJAN, remarcînd de asemenea investiţia privată făcută cu ajutorul BC “Moldova Agroindbank” SA în vederea asigurării agentului economic cu un sistem de irigare performant.
Ambasadorul SUA a ținut să menționeze că unul din motivele pentru care poporul american susține Republica Moldova este încrederea în oamenii care muncesc și sînt capabili să înfrunte provocările. William Moser a îndemnat membrii Asociației Utilizatorilor de Apă pentru Irigare din Criuleni să se gîndească care vor fi culturile pe care le vor planta pentru a face față concurenței de pe piețele externe.
”Îmi exprim recunoștința față de poporul american. Datorită suportului SUA avem acum la Criuleni un sistem de irigare modern. Aș îndemna producătorii agricoli să ne luăm angajamentul ca în 2-3 ani să exportăm produse calitative și pe piața SUA”, a spus Prim-ministrul Iurie LEANCĂ.
Directorul companiei Tridenal SRL, Mihail COJOCARU a remarcat că sistemul nou nu doar îi va permite irigarea conform celor mai bune standarde, ci şi protecţia livezii, inclusiv de ger. “Aşteptăm prima roadă din această livadă ca să o putem comercializa şi să ne dezvoltăm în contunuare”, a remacrat clientul băncii - apreciat drept unul dintre cei mai buni antreprenori din raionul Criuleni.
Directorul Filialei Criuleni BC “Moldova Agroindbank” SA, Ina PRIMOV, s-a arătat optimistă faţă de perspectivele de creştere şi dezvoltare a companiei Tridenal SRL, graţie retehnologizării procesului de producere şi orientării către pieţele europene de desfacere. În această perspectivă se încadrează şi planul omului de afaceri privind construcţia unui depozit frogorific pentru fructe.
Lucrările de reabilitare a sistemului de irigare din Criuleni au inclus înlocuirea tuturor pompelor deteriorate, reconstrucția clădirilor pentru stațiile de pompare și dotarea acestora cu echipament automatizat de operare etc. În urma reabilitării toate conductele vechi, confecționate din azbest au fost substituite cu țevi moderne din plastic de densitate înaltă, conform cerințelor de mediu ale Uniunii Europene, care au termenul de exploatare de peste 50 de ani.
Notă: Reabilitarea sistemelor centralizate de irigare este unul din obiectivele Programului Compact, semnat la începutul anului 2010 între Guvernul Republicii Moldova și Corporația Provocările Mileniului, în numele Guvernul SUA. Programul Compact este implementat de Fondul Provocările Mileniului Moldova care în 2010 a semnat un acord de cooperare cu BC “Moldova Agroindbank” SA”, acesta fiind extins în 2013. Extinderea acordului a avut la bază prestația bună pe care a avut-o BC Moldova Agroindbank în relațiile de colaborare cu FPM Moldova. Pînă în prezent banca a acordat credite Compact în valoare totală de circa 27 mln. lei, destinate dezvoltării infrastructurii pos-recoltare în sectorul agricol.