Pentru că așa este #corect.
BC „Mobiasbancă - Groupe Société Générale” S.A. anunță cu mândrie despre obţinerea Certificatului de conformitate a sistemului de management al calităţii cu perimetrul de certificare extins, devenind astfel unica bancă și prima companie din Moldova care este certificată ISO 9001:2015. Perimetrul de certificare include următoarele servicii financiare:transferuri internaţionale prin ordine de plată, garanţii bancare, acreditive documentare, incaso documentare atât pentru persoane fizice cât și companii, credite imobiliare pentru persoane fizice.
Certificarea ISO 9001:2015 reprezintă o dovadă și o apreciere a calității actului managerial, a bunelor practici din organizație, a orientării companiei în direcția calității – îmbunătățirea performanței produselor și serviciilor oferite clienților, transparența și eficiența proceselor interne ale băncii.
Ridha Tekaia, Preşedintele Comitetului de Direcție - CEO: „Prin certificarea ISO ne-am luat un angajament față de îmbunătățirea continuă a sistemului de management al calității, ceea ce duce la avantaje pe termen lung față de satisfacția clienților și îmbunătățirea relației cu aceștia. Obținerea certificatului ISO 9001:2015 după trei ani de la prima certificare este o dovadă că ne perfecționăm continuu în tot ceea ce facem, zi de zi.”
Cu această ocazie, Mobiasbancă lansează o nouă campanie de comunicare sub genericul „Promovăm calitatea, onestitatea și încrederea. Pentru că așa este #corect”. Campania se va desfășura în perioada 16 mai – 19 iunie 2016, pe canalele televizate, radio și online.
De asemenea, vă invităm să savurăm muzică clasică de calitate, să susținem Excelența și să cunoaștem marii artiști ai Moldovei, ascultând posturile de radio Maestro 97,7 FM, Cool Radio Chișinău 106.9 FM, Jurnal 100.1 FM.