PwC Moldova lansează Studiul Salarial şi de beneficii - PayWell Moldova 2015

Condiţiile economice actuale au determinat companiile din întreaga lume să îşi revizuiască modelul de afaceri prin recrutarea şi reţinerea celor mai buni angajaţi, concomitent cu eficientizarea costurilor de remunerare.

Pentru a obține un avantaj competitiv în această „luptă pentru talente", companiile implementează diferite strategii de atragere și reţinere a personalului, inclusiv prin oferirea de salarii competitive, asigurarea unui spectru larg de beneficii și asigurarea de oportunități pentru dezvoltare profesională. Totuşi, cunoaşterea tendinţelor actuale de remunerare poate reprezenta o provocare.

PwC Moldova lansează cea de-a noua ediţie consecutivă a Studiului Salarial şi de beneficii - PayWell Moldova, oferind companiilor oportunitatea de a identifica soluţii eficiente pentru optimizarea proceselor în domeniul resurselor umane şi atingerea succesului în afaceri prin intermediul propriilor angajaţi.

În fiecare an Studiul PayWell prezintă cele mai recente tendințe în domeniul remunerării personalului și al politicilor de compensaţii şi beneficii implementate de cele mai prestigioase companii din Republica Moldova. Ediţia din acest an a Studiului PayWell va fi prezentată în luna septembrie 2015.
Unicitatea Studiului PayWell este dată de complexitatea datelor furnizate, de viziunea clară şi completă asupra pieţei locale de muncă, de prezentarea diferitor abordări care vin să răspundă necesităţilor de afaceri şi, nu în ultimul rând, de numărul de participanţi. Ne va face deci o mare plăcere să vă regăsim printre participanţii ediţiei 2015 a Studiului PayWell Moldova.

Despre PwC:

PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu 195.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii despre noi vizitând site-ul www.pwc.com/md.

PwC se referă la reţeaua de firme PwC şi/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică separată. Vă rugăm să accesaţi pagina de internet www.pwc.com/structure pentru mai multe detalii.

© 2015 PwC. Toate drepturile rezervate.