La 13 iunie, Comisia Parlamentară Securitate națională, apărare și ordine publică, a organizat audieri publice a proiectului de lege cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. La discuții au participat reprezentanți ai autorităților publice, ai societății civile, instituțiilor financiar-bancare și asociațiilor de business.
Printre prevederile proiectului se numără prezentarea actelor de identitate la operațiunea de schimb valutar în numerar, înregistrarea în unele cazuri a datelor de identitate a persoanei, termenul de păstrare a datelor aferente tranzacțiilor, competențele autorităților, măsuri asiguratorii, garanții și sancțiuni. Principalele probleme identificate de către EBA în Documentul de Poziție pe proiectul de lege, s-au referit la nevoia instituirii unui mecanism clar pentru aplicare sancțiunilor, luând în considerare principiul de individualizare a penalităților.
Proiectul definitivat urmează a fi dezbătut și votat, în lectură finală, de plenul Parlamentului.