Dejun de afaceri EBA cu Dna. Președinta Comisiei Parlamentare Mediu si Dezvoltare Regională și Dna. Ministra a Mediului

EBA în dialog cu Dna. Ina Coșeru, Președinta Comisiei Parlamentare Mediu și Dezvoltare Regională și Dna. Iordanca-Rodica Iordanov, Ministra Mediului.
 
În cadrul discuțiilor au fost abordate principiile ce țin de Responsabilitatea Extinsă a Producatorului (REP), cadrul de implementare și soluțiile ce pot fi aplicate la moment, precum și, modalitatea implementării sistemului în termen scurt și mediu.
 
EBA a prezentat poziția membrilor elaborată cu suportul GIZ Moldova și Saiph COnsulting House, Pavel Sirghi.
 
Această activitate este realizată de Asociația Businessului European cu suportul financiar al Uniunii Europene și cofinanțat de Suedia prin intermediul Fundației Est Europene în cadrul proiectului  ”Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilăa țării”.