Termeni de referință
Asociaţia Businessului European (EBA) este o organizație independentă, nonguvernamentală, înființată de 10 fondatori, unii dintre cei mai mari investitori din Republica Moldova. Asociația Businessului European reprezintă o instituție fondată sub auspiciul Delegației UE în Republica Moldova, având drept scop alinierea economiei naționale și a legislației în domeniul de afaceri la standardele UE și promovarea valorilor europene și celor mai bune practici de management în afaceri în comunitatea antreprenorială din Moldova. EBA Moldova este membru al EBO Worldwide Network.
Scopul concursului:
EBA Moldova anunță concurs de oferte pentru selectarea traducătorilor, persoane fizice sau juridice, care vor presta, timp de 1 an, servicii de traducere simultană, consecutiva si scrisăîn cadrul evenimentelor organizate de EBA Moldova în cadrul Proiectului “Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilăa țării”, în următoarele limbi:
rusă – engleză – română
Persoana fizică și/sau juridică selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de EBA Moldova în baza contractului de prestare servicii semnat între părți (persoana fizică/juridică selectată și EBA Moldova) pentru perioada de 1 an.
Criteriile de selecție:
- Experiența profesională (studii superioare de specialitate și experiența în traducerea simultană cu specific economic/ business constituie un avantaj);
- Reputația profesională;
- Oferta financiară.
Oferta trebuie să fie semnată de către ofertant/ă și expediată prin e-mail la info@eba.md până pe 13 august 2021.
Oferta de participare la concurs va conţine informație concisă cu indicarea următoarelor date:
- Date generale despre companie (denumirea, persoana și telefonul de contact, adresa electronică, pagina web) sau Nume, Prenume și datele de contact ale persoanei fizice;
- Copia certificatului de înregistrare / Extrasul din Registrul de Stat al persoanelor juridice eliberat de ASP pentru persoană juridică (indicând persoana responsabilă de executarea traducerilor și anexând CV-ul acesteia) sau CV-ul actualizat al candidatului/tei pentru persoană fizică, care să confirme experiența de traducere;
- Oferta financiară cu indicarea prețului per oră în MDL, completată după acest model, atașat la prezenta solicitare de oferte. În cazul persoanelor fizice va fi indicat prețul net per oră, iar persoanele juridice vor indica prețul per oră, inclusiv TVA.
Toate companiile ofertante, care vor depune ofertele în cadrul prezentului concurs, vor fi anunțate despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare.
Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 90 70 25/ 079 025 999 sau la adresa de e-mail: info@eba.md .