Implementarea e-KYC, un subiect prioritar pe agenda EBA Moldova

Implementarea e-KYC, un subiect prioritar pe agenda EBA Moldova
 
Ședință tehnică organizată de Banca Națională a Moldovei în contextul discuțiilor referitoare la proiectul de Hotărâre a Comitetului Executiv privind Regulamentul pentru identificarea și verificarea identității clienților prin mijloace electronice. În calitate de reprezentanți ai Asociației Businessului European (EBA), am intervenit în cadrul dezbaterii alături de alți reprezentanți ai sectorului bancar.
 
EBA a adus în discuție nu doar perspectivele tehnice și juridice, ci și implicările practice ale regulamentului propus și opinia EBA a fost prezentată în cadrul întâlnirii de către:
- Natalia Simașco, Copreședinta Comitetului pe Piețe Financiare și de Capital al EBA, Șefa secției compliance control, Direcția Conformitate Fincombank
- Sergiu Bozianu, director al Data Protection Law Firm,
- Sandra Dolghii, Manager de Politici Fiscale al EBA.
În plus, EBA și-a exprimat opinia în prealabil prin Documentul de poziție nr. 93-23/SD din 14 noiembrie 2023, consolidând astfel argumentele și recomandările pe care le-am susținut în cadrul ședinței.
 
Colaborarea noastră activă și expertiza în domeniu au contribuit la o dezbatere constructivă și la conturarea unor soluții eficiente pentru implementarea acestui regulament vital în sectorul financiar.