La data de 24 martie 2025, la Chișinău a avut loc cea de-a 15-a ediție a Platformei Societății Civile UE–Republica Moldova – un cadru de dialog esențial pentru consolidarea cooperării dintre societatea civilă și autoritățile publice, în contextul avansării procesului de aderare la Uniunea Europeană.
EBA Moldova a salutat organizarea acestei reuniuni, care a adus în prim-plan o serie de teme critice pentru viitorul european al Republicii Moldova: de la statul de drept și protecția drepturilor omului, până la justiție, mediu și buna guvernare.
În mesajul de deschidere, Liliana Palihovici, co-președinta Platformei, a subliniat importanța unui mecanism de consultare publică bine structurat și funcțional. Ea a evidențiat că consultările transparente, desfășurate într-un timp rezonabil și cu acces real la proiecte de politici publice, sunt esențiale pentru ca societatea civilă să poată contribui substanțial la procesul decizional.
Una dintre temele centrale ale discuțiilor a fost Planul de Creștere pentru Moldova, aprobat recent de Parlamentul European. Cu un buget total de 1,9 miliarde de euro, planul a fost prezentat ca o oportunitate strategică pentru impulsionarea dezvoltării economice prin investiții în sectoare-cheie: agricultură, sănătate, infrastructură, energie și justiție.
Participanții au accentuat faptul că acest pachet de sprijin ar trebui să faciliteze tranziția Moldovei către o economie modernă, competitivă și sustenabilă – una în care productivitatea și valoarea adăugată devin priorități. De asemenea, s-a subliniat necesitatea stimulării investițiilor în cercetare și inovare, precum și dezvoltarea unor programe eficiente de formare profesională și recalificare.
Reuniunea s-a încheiat cu adoptarea unei declarații comune, care a inclus concluziile-cheie ale dezbaterilor și recomandări strategice pentru accelerarea reformelor necesare în procesul de integrare europeană.
Evenimentul a făcut parte din proiectul „Societatea Civilă pentru Integrarea Europeană”, finanțat de Uniunea Europeană în Republica Moldova și cofinanțat de Friedrich Ebert Stiftung Moldova, fiind implementat de Expert-Grup, în colaborare cu IPRE, Institutum Virtutes Civilis și Friedrich Ebert Stiftung Moldova.