În data de 7 iulie 2016, membrii EBA au avut oportunitatea exclusivă de a face cunoștință cu D-nul Dimitri Gvindadze, noul Director al Oficiului BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) în Moldova. D-nul Gvindadze a prezentat viziunea sa asupra activităților și direcției pe care BERD urmează s-o aplice în țară, cu proiecte preconizate în sectorul privat și în cel public.
D-nul Gvindadze și-a expus părerea referitor la principalii factori care periclitează dezvoltarea sectorului bancar în Moldova, menționînd instabilitatea financiară și politică, acutizate în ultimii ani. Acesta a mai subliniat vulnerabilitatea și incapacitatea curentă a sectorului bancar moldovenesc și nevoia urgentă de a promova transparența, statul de drept și gestionarea eficientă a instituțiilor. Directorul BERD a accentuat nevoia de a stimula opreațiunile în sectorul bancar, prezentînd metodele prin care BERD ajută tranziția spre economia de piață. D-nul Gvindadze a prezentat 3 condiții esențiale pentru tranziție, și anume anihilarea influențelor politice, stabilitatea macroeconomică și dorința de a dezvolta acest sector. În acest context, reprezentanții BERD au descris metodele prin care instituția susține dezvoltarea IMM-urilor (Întreprinderilor Mici și Mijlocii) prin intermediul unor programe ca Enterprise Growth Program (Programul Creșterii Întreprinderii), Advice for Small Businesses (Consultanța Afacerilor Mici), Assistance through Financial Intermediaries (Asistență prin Intermediatori Financiari). Toate aceste programe au ca scop asistarea IMM-urilor în dezvoltare și atragerea investitorilor, contribuind astfel la întărirea poziției sectorului privat din Moldova. Pe lîngă astea, BERD mai sprijină pledoariile la cel mai înalt nivel, susținînd eforturile Președinției EBA din cadrul grupului de lucru Facilitarea Comerțului Transfrontalier al Consiliul Economic al Prim-Ministrului.
Întîlnirea dată s-a finisat cu o sesiune de Q&A și o discuție cu membrii EBA, în care s-a clarificat informația legată de planurile BERD de a procura acțiuni bancare în băncile moldovenești, accesul la fondurile BERD, asigurarea securității tranzacțiilor bancare și prognoza indicatorilor macroeconomici pentru viitorul apropiat.