Evenimentul a fost organizat de EBA Moldova în parteneriat cu Comisia Națională a Pieței Financiare, Beeyond Investments și maib.
Pe 20 martie 2025, EBA Moldova a dat tonul inovației financiare prin organizarea seminarului „Piața de Capital și Produsele Trade Financing – Motoare de dezvoltare a business-ului” – un eveniment practic care a adus la un loc autorități de reglementare, instituții financiare și antreprenori.
Scopul? Să descoperim împreună cum poate deveni piața de capital un catalizator pentru investiții sustenabile și cum Trade Financing deschide uși noi pentru finanțarea inteligentă a companiilor, inspirându-ne din modele de succes din regiune.
Participanții au beneficiat de prezentări relevante din partea unor experți locali și internaționali, abordând teme precum:
- Oportunități investiționale pe piețele din Moldova și SUA
- Perspectivele de dezvoltare ale pieței de capital
- Instrumente și studii de caz privind Trade Financing
- Trade Financing Guide și importanța acestuia pentru business
Mulțumim tuturor speakerilor și participanților pentru schimbul de experiență și dialogul constructiv!