În perioada 13-17 octombrie curent, 17 companii din domeniul agroindustrial din Republica Moldova au participat la o misiune economică, organizată de EBA Moldova în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie din Republica Moldova, în cadrul proiectului DCFTA - Consolidarea capacitătilor și opiniilor publice.
Vizita de afaceri a avut loc la Antwerp, Belgia și Rotterdam, Olanda. În cadrul vizitei, a fost organizat un eveniment B2B, în parteneriat cu Voka - CCI Antwerp-Waasland, Camera de Comert din Belgia, la care au participat circa 20 de producători și procesatori de fructe și legume din Belgia, cât și reprezentanț ai Eurochambres și ai Ambasadei Republicii Moldova din Belgia.
Scopul misiunii economice a fost de a prezenta o imagine a cerințelor necesare pentru penetrarea pieței UE, respectiv au avut loc vizite la ferme care iși comercializează productța sub certificarea Global Cap, certificarea minimă necesară pentru ca producția să fie eligibilă pentru import în UE. De asemenea, a fost vizitat un organ de certificare - „Control Union", care a prezentat aspectele practice în obținerea și utilizaera certificarilor necesare, cat si o licitatie de fructe si legume pentru a prezenta fluctuația avantajoasă a prețului la fructe și legume, cand acestea sunt comercializate de companii specializate în comerț.
În timpul aflării in Olanda, au fost vizitate mai multe sere care utilizează cele mai moderne tehnologii pentru creșterea roșiilor, căpșunilor și ardeilor ca rezultat fiind competitive pe piata UE, din punct de vedera a cantitatii și calitătii producției. Producatorii au avut ocazia sa observe cum legumele si fructele sunt crescute sub asistenta artificala, cat si sa afle costurile si activitatea inclusa intr-o sera modern echipata. Concluzia dupa aceste vzite a fost că pentru a acoperi cerințele pieței UE, producătorii agricoli olandezi nu activeaza de unii singuri, ci mereu in cooperative, pentru ca sa aiba loc un flux continuu de informatii si pentru a-si repartiza eficient activitatile.
Pentru participantii interesati in marirea capacitatilor companiilor, a avut loc o vizita la o companie producatoare de echipamente de spalare, uscare si sortare a fructelor si legumelor. Pentru eventualele cooperari si stabilire de contacte a fost efectuată o vizită la o companie care comercializeaza fructe si legume la nivel international. Reprezentanții acesteea au evidențiat faptul că implementarea certificatului Global Gap este doar una din cele 4 cerințe de baza pentru comercializarea producției agricole pe piața UE.