Seminar pe tematica regulilor de origine ZLAC

Principalele aspecte ale regulilor de origine ZLAC au fost discutate, ieri, 23 Aprilie în cadrul unui seminar la care au participat mai mulți agenți economici din diferite regiuni ale țării. Evenimentul a fost organizat cu suportul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM) și a reunit inclusiv reprezentanți ai asociațiilor de business, inclusiv și EBA Moldova.

În cadrul discuțiilor, oamenii de afaceri au avut ocazia să adreseze întrebări specifice privind regulile de stabilire a originii preferențiale a mărfurilor, astfel încât produsul să poată beneficia de tratament tarifar preferențial în cadrul Acordului de Comerț Liber cu UE.

Totodată, specialiștii din cadrul Serviciului Vamal au vorbit despre statutul de Exportator Aprobat, care prevede un regim simplificat de export al mărfurilor originare din Republica Moldova în cadrul țărilor membre UE, CEFTA și Turcia.

La seminar, EBA Moldova a fost reprezentată de Alexandra Popa, Lobby & Policy Manager.

Pentru mai multe detalii accesați pagina: https://goo.gl/L9Cwy8