Pe 11 septembrie 2012, Asociația pentru Energie Alternativă - BioEnerGroup din Hîncești și Asociația Businessului European au semnat un acord de colaborare în vederea susţinerii, promovării mediului de afaceri și atragerii investițiilor în Republica Moldova. Acordul a fost semnat de Victor Bujor, președinte BioEnerGroup și Silvia Radu, președinte EBA Moldova. Cei doi au discutat despre axele tematice ale noii colaborări, precum şi despre reţeaua lărgită a partenerilor strategici din Uniunea Europeană.
"Vorbim de încă o colaborare importantă şi esenţială a Asociației pentru Energie Alternativă cu Asociaţia Businessului European ", a subliniat preşedintele Victor Bujor. " Sunt foarte încîntată să semnez acest acord, atît de important pentru sectorul regenerabilelor şi nu numai. Acest acord va deschide calea către unele posibilităţi inedite pentru domeniu. Cred că din acest parteneriat toţi vom avea de câştigat." declara preşedintele EBA Silvia Radu. Prin semnarea acordului părțile își vor consolida și complementa eforturile în diverse acțiuni ce au drept scop alinierea standardelor naționale la normele și valorile europene, atragerea investițiilor străine în Moldova, acordarea unui suport în vederea dezvoltării abilităţilor şi culturii antreprenoriale, schimb de informație, găsirea de parteneri precum și identificarea unor posibile surse de finanțare, crearea platformelor de comunicare între mediul de afaceri și autoritățile publice, toate acestea contribuind la o dezvoltare economică durabilă.
EBA Moldova (Asociația Businessului European din Moldova) a fost creată în octombrie 2011 de unii din cei mai mari investitori din Moldova, (ICS Gas Natural Fenosa SA, BCR Chisinău, IM Moldcell SA, ICS Prodigital SRL, Asociația Obșteasca "Colaborare Economică Moldo Germana", Agro SZM SRL, ICS Bemol Retail SRL, ICS Vernon David SRL, Biroul asociat de avocati Țurcan Cazac, ICS Metrou Cash and Carry Moldova SRL). Președintele onorific al EBA Moldova este Dirk Schuebel, șeful Delegației Comisiei Europene în Moldova.
Serviciul de presă BioEnerGroup