Pe 22 martie, cu sprijinul sub formă de grant al USAID și al Guvernului Suediei, membrii EBA și beneficiarii Proiectului de Competitivitate au avut un mic-dejun de afaceri cu Dna Armine Khachatryan, reprezentant rezident al Fondului Monetar Internațional (FMI) în Republica Moldova. Participanții au avut oportunitatea unică de a dobândi mai multe cunoștințe pe marginea stadiului actual al programului FMI și au prezentat provocările cu care aceștia se confruntă.
Dna Khachatryan a discutat subiectul privind soluțiile pe termen scurt ale programului de 3 ani al FMI ce va fi implementat în Moldova, accentuând faptul că succesul acestuia va depinde în mare parte de acțiunile autorităților publice. În primii 2 ani, programul se va focusa pe sectorul financiar și pe domeniul guvernanței. În cealaltă perioadă, eforturile vor fi orientate spre îmbunătățirea rezultatelor reformelor, prin eforturi favorabile incluziunii și sustenabilității. Printre alte subiecte abordate se numără sustenabilitatea fiscală, gestionarea cheltuielilor publice, potențialul de creștere, sectorul bancar și instrumentele ce lipsesc autorității bancare centrale.
Președintele EBA, Dl Thomas Moser, a comentat asupra subiectelor menționate mai sus, adăugând că este nevoie de o mai bună direcționare în cazul sistemului educațional. Deși o sumă impunătoare de bani se cheltuie, aceasta nu este orientată corespunzător. Sectorul afacerilor dorește o colectare corectă și mai eficientă a taxelor ce sunt plătite la timp, subliniind că în locul ridicării taxelor, colectarea acestora trebuie îmbunătățită. Acesta a mai adăugat că întreprinderile au nevoie de mai multă finanțare, esențială pentru creșterea lor sustenabilă și pentru a nu fi dependenți de finanțarea externă și remitențe. Mariana Rufa, directorul executiv EBA, a menționat workshop-ul organizat recent de către EBA pe combaterea fraudei, precum și lipsa unor măsuri de combatere a fraudei, măsuri ce ar trebui să fie prevăzute de către banca națională. A mai fost pus în discuție costul mare al finanțării, iar membrii și beneficiarii proiectului au continuat discuția asupra factorilor-cheie ce pot afecta obiectivele stabilite.
Acest eveniment a fost organizat de către EBA, cu suportul Proiectului de Competitivitatate din Moldova, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, USAID și Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, Sida. Conținutul nu reflectă neapărat opinia USAID, a Guvernului SUA, a Sida sau a Guvernului Suediei.