În data de 18 decembrie 2017, EBA a participat la o ședință organizată de către Ministerul Justiției, cu reprezentanți ai mediului de afaceri, societății civile și autorităților publice, axată pe discuții privind modificările propuse cadrului legal legat de sistemul de sancționare în domeniul activității de întreprinzător, care se referă în special la Codul Penal, Codul de Procedură Penală, Codul Contravențional, Legea privind controlul de stat al activității comerciale, etc. Aceste discuții sunt organizate în urma mai multor întâlniri tehnice pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, inclusiv cu donatorii internaționali.
În acest context, EBA a reiterat că susține inițiativa de a reduce presiunea organelor de drept cu funcții de control asupra mediului de afaceri, cu condiția că, aceste modificări asigură conformarea cu standardele europene și previnirea acțiunilor abuzive din partea organelor de forță în relația cu mediului de afaceri. Astfel, EBA apreciază ca fiind binevenită excluderea infracțiunilor din domeniul bancar de la aplicarea liberării de răspundere penală și a suspendării condiționate a pedepsei, spre deosebire de propunerile ințiale din proiect, și totodată a recomandat o abordare similară și pentru infracțiunile din domeniul asigurărilor și cel al valorilor mobiliare. În același timp, EBA a subliniat nevoia de a ajusta propunerile de modificare și completare din proiect privind domeniul controalelor de stat, la modificările aprobate anteriorla Legea privind controlul de stat asupra ativității de întreprinzător, care asigură reformarea funcțiilor de control.