Pe 4 Iunie, EBA Moldova a participat la ședința Consiliului Economic, în cadrul căreia au fost discutate provocările și constrângerile întimpinate de comunitatea de afaceri în aplicarea Legii 279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare, precum și acțiunile care urmează a fi întreprinse de agenții economici în vederea conformării cu prevederile acestei legi.
La întrunire au fost invitați reprezentanții instituțiilor relevante ale statului, reprezentanții asociațiilor de afaceri (membre CE) și agenți economici care își desfășoară activitatea în domeniile care cad sub incidența acestei legi.
EBA Moldova a fost reprezentata de catre Mariana Rufa, Director Executiv EBA.