Agenda de Reforme 2025–2027 a Planului de Creștere al Republicii Moldova – cel mai ambițios pachet de sprijin economic oferit vreodată țării noastre – a fost consultată public cu peste 100 de participanți: reprezentanți ai societății civile, mediului de afaceri, autorităților publice locale și partenerilor sociali.
Planul, finanțat de Uniunea Europeană cu 1,9 miliarde de euro, își propune să transforme fundamental economia națională, să stimuleze investițiile, să reducă birocrația și să îmbunătățească nivelul de trai al cetățenilor.
Viceprim-ministra Doina Nistor a subliniat că obiectivul este un model de creștere economică bazat pe valoare adăugată, tehnologie și inovație. Cristina Gherasimov a accentuat nevoia unor schimbări concrete pentru oameni, iar Artur Mija a vorbit despre importanța cooperării între instituții, societate civilă și mediul de afaceri.
EBA a pledat pentru:
- extinderea și modernizarea infrastructurii de laboratoare pentru exporturi agroalimentare
- revizuirea legislației în domeniul transportului naval
- reformarea cadrului fiscal pentru a susține investițiile și a elimina barierele la rambursarea TVA
- echitate și transparență în modelele de sprijin energetic
- soluții pentru problema stringentă a insuficienței forței de muncă
- fluidizarea traficului la frontieră pentru mărfuri
EBA a fost reprezentată de:
- Sandra Dolghii, Policy and Advocacy, EBA
- Eduard Gurin, Președintele Comitetului pe HR și Asociat, Vernon David Law Firm
- Natalia Mihalache, Moldcell
- Pavel Sarghi, Partener, SAIPH Consulting House
- Sergiu Postica, Orange
- Artur Vîrtosu, EFES
- Jose Luis Gomez Pascual, Premier Energy Distribution
- Gotisan Tatiana, Premier Energy Distribution
Mulțumim Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării pentru deschiderea către un dialog constructiv, dar și membrilor EBA pentru contribuțiile valoroase care fac vocea businessului european tot mai auzită.
Evenimentul a fost condus de către Dna Mihaela Gorban, Secretar general adjunct al Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova.
Consultările sunt deschise până pe 31 martie 2025.