Pe 8 iunie, membrii EBA au participat la un mic-dejun de afaceri cu Iurie Ciocan, Directorul Centrului de Implementare a Reformelor. Întrucât Reforma Administrației Publice Centrale a devenit una din prioritățile în cadrul Memorandumului FMI și UE, precum și una din principalele probleme depistate de mediul de afaceri, discuțiile au fost focusate pe Reforma Administrației Publice Centrale și pe modificările instituționale ce vor avea loc în acest sens.
Ședința a început cu o prezentare generală al activităților asociației, descrise de către Președintele EBA, Thomas Moser, urmate de o explicare detaliată a reformei, prezentată de către Dl Ciocan. Așa cum a elaborat cel din urmă, obiectivele generale ale reformei sunt netezirea structurii guvernului, diminuarea costurilor și eficientizarea procesului decizional. Printre alte scopuri ale reformei se numără reducerea birocrației, diminuarea numărului de personal la nivel de ministere și delimitarea clară a funcției de elaborare și de implementare a politicilor. Ca rezultat al reformei, 16 ministere vor fuziona în 9 ministere, cu schimbări ulterioare pentru instituțiile subordonate. O remarcă importantă este faptul că noua Lege nu va schimba structura actualului guvern.
Discuția a urmat cu o sesiune Q&A, unde mai multe detalii și măsuri de optimizare au fost clarificate.