Pe 6 decembrie, EBA a participat la dialogul de politici pe subiectul impozitării produselor din tutun, ce a avut loc la Parlamentul Republicii Moldova.
Scopul dialogului dat a fost de a prezenta experiența internațională în domeniul impozitării produselor din tutun și combaterea comerțului ilicit cu țigări. A fost discutat și impactul măririi accizelor pe produse din tutun asupra bugetului de stat. Reprezentanții Parlamentului au reiterat că sănătatea publică este o prioritate, totodată statul ar trebui să fie mai predictibil cât privește politica fiscală, procedurile interne prevăzute și coordonate de Ministerul Sănătății si instituțiile subordonate ale acestuia, etc., asigurând astfel transparența agenților economici, în scopul desfășurării durabile a afacerilor. Olesea Ghedrovici, expertul EBA pe aspecte financiare și fiscale, a concretizat că agenții economici nu sânt împotriva deciziei de a crește accizele, atât timp cât se dorește o politică coerentă și aliniată cu regulamentele Uniunii Europene.
Dialogul de politici a fost organizat la inițiativa Parlamentului Republicii Moldova, în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova, Banca Mondială și Biroul Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova.