Asociația Businessului European (EBA Moldova) a participat la prima ședință consultativă convocată de Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a reunit reprezentanți ai întreprinderilor de stat, asociațiilor din sectorul energetic și companiilor private.
Reuniunea a marcat începutul unui dialog instituțional între Ministerul Energiei al Republicii Moldova și mediul de afaceri, la început de nou mandat, privind principalele provocări ale sectorului, prioritățile de reformă și consolidarea cooperării în vederea dezvoltării unei piețe energetice competitive, predictibile și aliniate standardelor europene.
EBA salută această inițiativă și își reafirmă disponibilitatea de a contribui, prin expertiza membrilor săi, la elaborarea și promovarea unor politici publice care să sprijine dezvoltarea durabilă a sectorului energetic din Republica Moldova.
Printre principalele priorități prezentate de EBA se numără:
- consolidarea securității energetice prin integrarea în piața energetică a Uniunii Europene și diversificarea surselor de aprovizionare cu energie;
- accelerarea investițiilor în rețelele electrice, producția de energie din surse regenerabile, capacități de producție în bandă și de vârf, precum și în flexibilitatea sistemului energetic;
- finalizarea procesului de liberalizare a piețelor de energie electrică și gaze naturale;
- consolidarea guvernanței și a predictibilității cadrului de reglementare;
- menținerea unui dialog continuu și constructiv cu comunitatea de afaceri.
EBA a fost reprezentată de Dna. Tatiana Gotișan, Președinta Comitetului Energie și Infrastructură, EBA, Director Reglementari, Tarife și Achizitii Energie, Premier Energy Moldova și Mariana Rufa, EBA CEO.
EBA Moldova va continua să promoveze un dialog activ între autorități și mediul de afaceri, contribuind la dezvoltarea unui sector energetic modern, competitiv și sustenabil.