Serviciul Vamal al Republicii Moldova, un partener strategic al comunității EBA Moldova!
EBA Reprezentată de Mariana Rufa, EBA CEO participă la ședința Consiliului Consultativ al Serviciului Vamal.
Ședința a fost prezidată de noul director al Serviciului Vamal, Dl Alexandru Iacub, care a lansat ședința cu reiterarea importanței parteneriatului și a colaborării între Serviciul Vamal și mediul de afaceri, în special, în lumina procesului de integrare a Republicii Moldova la UE, în contextul unui proces amplu de digitalizare, precum și de implementare a noului sistem National de Tranzit.
Mariana Rufa a reiterat importanța continuării managementului fluxului de trafic al camioanelor la Frontierele: Ucraina- Moldova- Romania, ținând cont de sezonul agricol dar și a situației instabile și a războiului în Ucraina.
De asemenea, dumneaei a menționat necesitatea alocării resurselor necesare pe partea Română cât privește prezența și funcționarea dispozitivelor de cântărire și marire a numărului acestora, precum și consolidarea infrastructurii la punctul de trecere Rădăuți-Lipcani și Giurgiulesti.
Dna Rufa a exprimat din partea EBA Moldova, toată deschiderea pentru o continuă colaborare în vederea implementării noului Cod Vamal într-o manieră prietenoasă business-ului.