EBA Moldova a aderat la Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova (CNPM)

Asociația Businessului European (EBA Moldova) a aderat la Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova (CNPM) 

EBA Moldova anunță aderarea sa la Confederaţia Naţională a Patronatului din RM - CNPM, consolidând astfel angajamentul de a contribui activ la dezvoltarea unui mediu de afaceri competitiv, transparent și predictibil 

Prin această afiliere, EBA își propune să își amplifice eforturile de reprezentare a intereselor membrilor săi, să participe activ la dialogul social și să contribuie la promovarea unor politici publice eficiente, în beneficiul economiei naționale 

Parteneriatul cu CNPM va permite o coordonare mai strânsă a pozițiilor mediului de afaceri, facilitând implicarea în procesele decizionale, interacțiunea cu sectorul public și susținerea reformelor necesare pentru creșterea economică și atragerea investițiilor.

Totodată, prin intermediul CNPM, EBA Moldova va avea acces la platforme și rețele internaționale, consolidând reprezentarea mediului de afaceri la nivel regional și internațional.

EBA Moldova rămâne dedicată misiunii sale de a reprezenta vocea comunității de afaceri și de a sprijini parcursul european al Republicii Moldova.