La data de 9 februarie 2012, EBA Moldova reprezentată de fondatorii săi a avut o întrevedere cu Viceprim-ministru al RM, Ministru al Economiei, Valeriu Lazăr și șefii de departamente și agenții ale Ministerului economiei. Valeriu Lazăr a salutat fondarea EBA Moldova, menționând că la moment există deja mai multe platforme de comunicare între Ministerul Economiei şi mediul de afaceri, printre care Consiliul consultativ al ME, Consiliul consultativ sectorial în domeniul comerţului, infrastructurii calităţii şi protecţiei consumatorilor, Grupul de Lucru al Comisiei de Stat pentru reglementarea activităţii de întreprinzător și a încurajat fondatorii și membrii EBA să participe activ la elaborarea și monitorizarea impactului politicilor economice implementate de Guvern.
Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a apreciat că Asociaţia Businessului European ar putea contribui în procesul de creare a infrastructurii regionale de dezvoltare a serviciilor de suport în afaceri şi a infrastructurii logistice, cu orientare spre regiunile defavorizate ale ţării. În acelaşi timp, viceprim-ministrul Valeriu Lazăr i-a îndemnat pe oamenii de afaceri să se implice în procesul de negociere a Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană, astfel încât condiţiile negociate cu UE să reprezinte şi interesele mediului de afaceri.
La rândul său, ABE îşi propune să fie activă în modificarea cadrului legal, procedurilor regulatorii şi promovării principiilor de bună guvernare. Preşedintele Gas Natural Fenosa în Moldova, Silvia Radu, a declarat că Asociaţia va încerca să atragă investiţii pe întregul teritoriu al Republicii Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. Asociaţia se oferă să organizeze misiuni comerciale, să elaboreze o hartă economică a Republicii Moldova, precum şi a unei baze de date a programelor oferite de ţările Uniunii Europene.
Reprezentanţii ABE s-au interesat de viziunea Ministerului Economiei asupra domeniilor prioritare ale economiei, pe care să le recomande partenerilor din străinătate. Potrivit lui Valeriu Lazăr, Ministerul Economiei are ca scop crearea condiţiilor favorabile şi a unui climat de afaceri atractiv pentru dezvoltarea tuturor sectoarelor economiei. Or, politicile promovate de Minister poartă un caracter transversal. Cu toate acestea, pe linia întâia de priorităţi sunt infrastructura de suport în afaceri, promovarea eficienţei energetice, racordarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei muncii, infrastructura calităţii şi protecţia consumatorului. Realizarea priorităţilor respective va contribui la creşterea competitivităţii unor sectoare productive cu ofertă pentru export, cum ar fi agricultura şi industria agroalimentară, serviciile etc.