Pe 24 iunie anul curent, EBA Moldova a avut o întrevedere oficială cu Prim-ministrul Republicii Moldova, dl Pavel Filip. În cadrul acestei reuniuni a fost prezentată percepția de ansamblu a asociației referitor la situația curentă a mediului de afaceri din Republica Moldova, inclusiv sub aspectul implementării DCFTA. De asemenea, Directorul Executiv EBA, Mariana Rufa a efectuat o scurtă trecere în revistă a activității Consiliului Economic al Prim-ministrului de până acum, mai ales, în ceea ce privește realizările Grupului de lucru „Facilitarea Comerțului Transfrontalier” în cadrul căruia EBA deține președinția. În același timp, EBA și-a exprimat viziunea asupra unor măsuri concrete pro-business, care ar asigura deschiderea față de parcursul implementării reformelor, dar și progresul iminent al acestora:
- Promovarea și implementarea reformei privind controalele de stat
- Asigurarea unei abordări sistemice și a transparenței în tranzacțiile și procedurile de export/import
- Continuitatea reducerii numărului de acte permisive în desfășurarea activității de întreprinzător
- Stabilitatea sectorului bancar pentru a redobândi încrederea investitorilor, inclusiv a celor din sector
- Transparență și previzibilitatea în reglementarea industriei comunicațiilor electronice
- Sporirea competitivității regionale a Republicii Moldova prin oferirea unor facilități investitorilor