În data de 24 martie 2016, membrii EBA au participat la o întrevedere cu Viceprim-ministrul, Ministru al Economiei dl Octavian Calmâc. Cu această ocazie, dl ministru a efectuat o trecere în revistă exhaustivă a celor mai importante reforme orientate înspre susținerea mediului de afaceri, vorbind despre acțiunile realizate până în acest moment și prioritățile pe care Guvernul/Ministerul Economiei și le propun, inclusiv inițiativele în care EBA se poate implica în calitate de partener, prin intermediul platformelor B2G funcționale actualmente.
În același timp, membrii EBA au contribuit la realizarea unui dialog dinamic și au atras atenția asupra problemelor cu care aceștia se confruntă în prezent, expunându-se asupra unor soluții posibile și îmbunătățiri ale climatului de afaceri. Subiectele abordate în cadrul discuției s-au axat pe diversitatea constrângerilor în desfășurarea activității de întreprinzător în Republica Moldova, precum:
- Îmbunătățirea procesului de reglementare a activității de întreprinzător
- Ameliorarea accesului la finanțare
- Optimizarea numărului controalelor de stat și a autorităților de control, precum și asigurarea funcționalității Registrului de stat al controalelor
- Reformarea organismelor de certificare naționale, în special ANSA
- Reglemetare fiscală în termeni previzibili, mai ales la nivelul autorităților publice locale
- Relația actuală cu donatorii internaționali – UE și FMI.