Vineri, 29 noiembrie, a avut lor recepţia oferită de Ambasada României la Chișinău cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei. Evenimentul a fost onorat de Preşedintele României, Traian Băsescu, şi Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Cei doi au adresat felicitări tuturor românilor cu ocazia zilei de 1 Decembrie, dar şi autorităţilor Republicii Moldova pentru succesul obţinut la Vilnius prin parafarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi a celui de liber schimb aprofundat şi cuprinzător. Cu această ocazie a fost marcată şi revenirea postului TVR în spaţiul mediatic din Republica Moldova.
În acest context, Ambasada României la Chișinău şi Asociaţia Bussiness-ului European (EBA Moldova) au venit cu inițiativa organizării unei degustări de vinuri moldoveneşti. Astfel, nouă producători autohtoni, reprezentanţi ai unor branduri care se bucură deja de renume, au avut ocazia să își prezinte vinurile celor prezenți la recepţia de 1 Decembrie: personalităţi ale vieţii publice, invitaţi din România, membri ai corpului diplomatic. Oaspeții au apreciat calitatea şi varietatea vinurilor moldovenești, iar vinifactorii au putut stabili noi contacte în vederea unor viitoare colaborări. O prezentare de vinuri moldoveneşti a mai fost găzduită recent de Palatul Parlamentului României.