Sedinta a fost organizata la data de 10 martie in contextul Responsabilitatii Extinse a Producătorului (REP), care reprezintă un angajament asumat de către RM în cadrul Acordului de Asociere RM-UE și o prioritate pe agenda EBA de Policy și Advocacy, care urmează a fi implementat începând cu anul 2023.
Sedinta Comitetului EBA pe Economia Verde este prezidat de catre Alexandru Gincu, Corporate Affairs & Sustainability Manager, Coca-Cola HBC Moldova.
Multumim dlui Pavel Sarghi Expert Saiph Consulting House pentru tot suportul si expertiza in definitivarea si promovarea principiului economic REP in RM.
Această activitate a fost realizată de Asociația Businessului European cu suportul financiar al Uniunii Europene și cofinanțat de Suedia prin intermediul Fundației Est Europene în cadrul proiectului ”Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării”